11 amintiri din copilărie în care ai vrea să te întorci

Copilăria este cea mai dulce vârstă în care au rămas întâmplări dintre cele mai emoționante și amuzante.

Noi am reușit să adunăm câteva dintre cele mai impresionante amintiri din copilărie, ce sunt cu nimic mai rele decât cele ale lui Ion Creangă.

  • În copilărie am decis să fac un testament. Toate jucăriile trebuiau să rămână pisicii, camera mea unui om fără de adăpost din curtea noastră, iar cartea mea de etică fratelui meu. I-am dus testamentul meu mătușii care este avocat și am rugat-o „ să apostileze” documentul. Ea fiind o femeie ingenioasă,  a făcut copii și le-a trimis tuturor rudelor noastre, iar originalul l-a pus în ramă, pe care afișat-o lângă diplomele sale din birou. Astfel, nu destul că au râs toate rudele de mine, dar și clienții ei.
  • Într-o zi, fiind la ora de somn la grădiniță, de mine s-a apropiat un băiat din grupa mea. Mă făceam că dorm, așa că nu mă mișcam. El s-a culcat lângă mine, m-a sărutat pe obraz și mi-a spus în șoaptă că mă iubește. Apoi a fugit repede în patul său. Și acum îmi amintesc cum a plecat el de la grădiniță în acea zi, avea o maletă cu dungi verticale. Acum am 27 de ani, iar acea declarație de dragoste este și până acum cel mai romantic moment din viața mea.
  • Pe când eram copil și îmi petreceam vacanțele la țară cu bunicul, observasem că pe toate porțile din zonă era scris: „Atenție, în ogradă este un câine rău.” Într-o zi mă certasem cu bunelul și cât timp el nu era acasă i-am scris pe poartă: „Atenție, în ogradă este un bunel rău”.
  • O fată a adus la grădiniță păpușa sa nouă. Era atât de frumoasă încât ne-am jucat cu ea și noi băieții, dar am stricat-o anume eu. După ce am văzut cât de mult a plâns fata din cauza asta, am hotărât că trebuie să-i fac rost de o asemenea păpușă. Le-am spus părinților că nu vreau nimic altceva de ziua mea, doar o astfel de păpușă. Părinții m-au susținut și au cumpărat-o. Când i-am întors-o s-a bucurat atât de mult încât parcă nimic nu s-a întâmplat. Seara, însă, tatăl meu mi-a făcut un cadou și mie, spunându-mi că am procedat lăudabil și că se mândrește cu mine.
  • Aveam 3 ani și am mers cu bunica la magazin. Când am ajuns acoloe era o coadă de câțiva oameni. Una dintre femeile ce stăteau în rând îi spuse bunicii: „Ce fată frumoasă aveți”, iar eu fără să mă gândesc mult am dat pantalonii în jos și i-am spus: „Eu sunt nepot, nu fată!”
  • Pe când aveam 8 ani, pisica noastră a adus pe lume câțiva pisoiași. După vacanța de Crăciun, îmi venea foarte greu să mă trezesc dimineața pentru a merge la școală. Atunci, mamei i-a venit ideea să-mi aducă în pat toți pisoi, care, fără să vreau, mă făceau să mă trezesc. Aceasta este una dintre cele mai calde amintiri din copilărie.
  • Când fratele meu era încă micuț, noi locuiam la țară. El mereu ieșea afară să se bronzeze. Își lua șezlongul, se dezbrăca până la chiloți, se întindea la soare și se acoperea peste tot cu un prosop. Mama îi spunea că așa nu se bronzează, iar el îi răspundea: „Nu mă interesează nimic, pe mine țânțarii mă pișcă.”
  • În copilărie trăiam cu prietena mea cea mai bună în același bloc, peste o scară. Pe atunci nu aveam telefoane, așa că am hotărât să ne facem o „poștă” locală. Am legat o ață de la balconul meu spre al ei și ne trimeteam scrisori de dimineață până seara. Îmi amintesc cu drag și nostalgie de acele vremuri.
  • Eu cu prietena mea când eram mici iubeam să ne jucăm în nisip. Ea mi-a spus că odată a săpat până a ajuns la stația de metro și a văzut cum circulau trenurile. Eu am crezut-o și de fiecare dată când mergeam acolo săpam tot mai mult și mai mult, dar nu dădeam de nimic. Când au văzut părinții, m-au oprit din săpat și mi-au spus că în orașul nostru nici nu există metrouri.
  • În copilărie, atunci când făceam duș, îmi plăcea să umplu gura cu apă și să-mi imaginez că sunt un havuz, când o scuipam înapoi. Mă puneam și în poze precum le au statuile din havuz. Cineva visa să devină medic sau pompier, dar eu îmi doream să fiu havuz, foarte original.
  • Pe când aveam 3 anișori, părinții mei dăduse cu vopsea podeaua. Eu nu observasem și am fugit pe acolo. Rămaseră urme de la piciorușele mele. Acum am 21 de ani, iar într-o zi am mutat canapeauna și am văzut că încă sunt urmele. Părinții meu intenționat nu au mai vopsit acea porțiune, ca eu să le vâd când voi crește.

Sursa