12 actori care au fost cândva faimoși, dar au dispărut din „vizor”

Un rol memorabil în film îi poate aduce unui actor faima care îi schimbă viața la 180 de grade. În timp ce unii pot face față unei asemenea schimbări, alții se pierd în umbră și nu mai vor sau nu pot să reapară.

Haideți împreună să ne amintim de actorii care ne-au bucurat cândva în filme de neuitat, iar ulterior au dispărut din vizorul nostru. Totodată, vom afla și din ce motiv s-a întâmplat așa.

Jennifer Grey

„Dans murdar”, 1987

Filmul „Dans murdar” a devenit unul legendar, așa precum și eroina principală jucată de Jennifer Grey. Se parea că a fost un debut fabulos de carieră.

Poate ai mai fi văzut-o ulterior în serialul „Prietenii” sau „Doctor House”, dar cel mai probabil că nu ai recunoscut-o din cauza operației plastice pe care și-a efectuat-o la nas. „Eu am intrat în sala de operație o vedetă și am ieșit de acolo un nimeni” – a declarat Jennifer.

Edward Furlong

„Terminator 2: Ziua Judecății”, 1991

Edward în copilărie a jucat foarte reușit rolul lui John Connor, pentru aceasta el a fost premiat la MTV Movie și Saturn Award. Ulterior, a mai jucat în câteva filme destul de cunoscute.

În anul 2000, cariera lui a intrat în declin din cauza problemelor cu alcoolul și cu drogurile. Totul s-ar fi putut rezolva, dacă ar fi jucat același rol și în Terminator 3, doar că nu a fost acceptat.

Robert Patrick

„Terminator 2: Ziua Judecății”, 1991

Încă o vedetă a filmului lui James Cameron – Robert Patrick, care a jucat cu succes rolul terminatorului T-1000.

Deși Robert continuă să mai joace, având în arsenal mai mult de 100 de filme, cel mai remarcabil a fost acesta.

Mary-Kate și Ashley Olsen

„În tandem”, 1995

Cu aproximativ 20 de ani în urmă tot mapamondul era cucerit de gemenile din filmul „Tandem”. După aceasta au mai urmat câteva filme reușite, însă totul s-a terminat când fetele s-au maturizat.

Surorile Olsen au ales să meargă pe calea designului vestimentar și datorită, inclusiv, acestui fapt au devenit cele mai renumite gemene ale planetei.

Jason Mewes

„Jay și Silent Bob contraatacă”, 2001

Cariera lui Jason se datorează în mare parte regizorului, Kevin Smith, care îl invita să joace în aproape toate filmele sale, inclusiv și cel care l-a făcut faimos. Unul dintre motivele acestei colaborări permanente a fost dorința lui Kevin de a-l scăpa pe prietenul său de dependența de droguri. Totuși, Jason a mai jucat și în unele filme regizate de alții, doar că fără mare succes.

Carrie-Anne Moss

„Matrix”, 1999

Rolul în filmul „Matrix” i-a adus un succes fenomenal, după acest film, actrița a fost foarte solicitată pe piața cinematografică, jucând în câteva filme, dar niciunul la fel de memorabil ca primul.

Carrie-Anne spune că nici până în prezent nu poate purta ochelari negri de soare când iese undeva, fiindcă imediat este recunoscută.

Mark Hamill

Trei episoade din franciza „Star Wars”, 1977-1983

A fost un rol secundar extraordinar ce l-a făcut renumit în toată lumea, mai ales printre fanii „Star Wars”. Totuși, cariera lui s-a limitat doar la acest rol, regizorii nu-l puteau vedea într-o altă ipostază decât în cea jucată în aceste filme.

Din păcate, mulți dintre cei care au jucat în francize, preiau imaginea acestui rol atât de bine, încât nu mai sunt invitați să joace și alte roluri.

Jake Lloyd

„Star Wars Episodul I – Amenințarea fantomei”, 1999

La fel ca și colegul său de platou din filmul „Războiul stelelor”, Jake își ura acest rol.

Actorul spunea: „Mă scoteau din sărite colegii de clasă, când mă vedeau imitau sunetul săbiilor iluminate. Era strașnic, viața mea din școală s-a transfomat în iad. Plus la toate, trebuia să ofer câte 60 de interviuri pe zi.”

În continuare, viața lui Jake nu prea a mers, a avut numeroase probleme cu poliția și cu psihicul.

Mischa Barton

„Rebel în California”, 2003-2007

A devenit faimoasă datorită rolului principal din serialul „Rebel în California”, dar după aceasta nu a mers totul prea bine. Actrița s-a lăsat cucerită de unele vicii ce i-a cam îngreunat calea spre glorie.

În prezent, Mischa continuă să se mai filmeze, sperăm că rolurile bune încă o așteaptă.

Sarah Michelle Gellar

„Buffy, spaima vampirilor”, 1997-2003

În anii 90, actrița a devenit cunoscută datorită rolurilor din filmele de groază. Cel mai remarcabil rol fiind cel a lui Buffy.

Ulterior, regizorii nu o puteau scoate din acest tipaj și roluri potrivite care s-o facă populară, practic nu s-au mai găsit.

În 2000 Sarah se căsătorește cu actorul Freddy Prinze Junior cu care este până în prezent împreună, având și 2 copii.

Wesley Snipes

„Blade”, 1998

Cine nu-l ține minte pe Blade, vânătorul de vampiri? Cum s-a dovedit, după acest rol actorul a ajuns la închisoare pentru 3 ani, din cauza evaziunii fiscale.

Revenit în 2013, el și-a reînceput activitatea în cinematografie. Așteptăm alte roluri memorabile!

Macaulay Culkin

„Singur acasă 1 și 2”, 1990, 1992

Este unul dintre cei mai renumiți actori -copii, care a avut o carieră exorbitantă timp de câțiva ani.

O greșeală fatală a tatălui său i-a pus punct în cariera lui Macaulay. Atunci când încheia contracte cu producătorii de film, privind rolulrile fiului său, tatăl a inclus un punct obligatoriu, care prevedea ca și frații lui Macaulay să fie luați să joace în film. După aceasta, „băiatul singur acasă” practic nu a mai fost invitat să joace nicăieri.

Când s-a maturizat, în viața actorului s-au întâmplat multe nenorociri: și-a pierdut ambele surori, a divorțat de soția sa, a devenit dependent de antidepresante și chiar a fost închis.

În prezent, Culkin este Dj, deține o rețea de pizzerii și uneori mai joacă și în filme.

Sursa