3 trucuri inteligente ca să arăți mai tânără cu 15 ani.

Indiferent de vârstă, femeia vrea sa arate tânără, atrăgătoare și elegantă. Și bine face. Până la urmă, ce poate fi mai plăcut ochiului decât o femeie frumoasă. Aici e locul să ne amintim de celebra replică dostoevskiană – „frumusețea va salva omenirea” și trebuie să recunoaștem, omenirea chiar întreprinde acțiuni ca să se salveze. Bine, poate că elixirul tinereții încă nu a fost inventat, dar au fost concepute câteva tehnici care te pot ajuta să arăți mult mai tânăr și mai frumos și astăzi vom discuta despre 3 dintre ele.

1. Alege blugii inteligent

Stiliștii sunt de părerea că tipul blugilor joaca un rol mult mai important în crearea imaginii decât am fi crezut, ba mai mult, anume jeanșii pot avea impactul hotărâtor asupra efectului de întinerire. Recomandarea generală în caz că ai trecut deja de 45 de ani este să porți blugi cu talie medie, fapt care va masca subtil zonele mai puțin atrăgătoare și îți va scoate în evidență atuurile siluetei. De asemenea, credem că e de prisos să mai menționăm că sub nici o formă blugii nu trebuie sa fie mulați, dar nici supradimensionați. Cu alte cuvinte, cea mai bună soluție vor fi blugii universali cu croială dreaptă, fără abuz de elemente decorative.

Prin urmare, la acest sfârșit de toamnă, îți recomandăm să îmbraci jeanși cu croi drept, de nuanță clasică, un pulover călduros și confortabil de culoarea mlaștinii, o cămașă de bumbac și o jachetă care să se asocieze cu blugii. Totodată, poți completa acest look urban cu o pereche de cizme de toamnă și o geantă de dimensiuni medii cu textură moale. Astfel vei arata super sofisticat, contemporan, elegant, și cel mai important, mai tânără cu minim 10 ani.

2. Găsește cămașă albă care ți se potrivește

Cămașă albă e un must-have în garderoba unei femei. Ea poate fi purtată și la petreceri, și la birou, și în ospeție, și acasă, și pe stradă, și oriunde vrei. Plus la asta e un articol atât de practic și versatil încât se potrivește armonios cu orice fustă sau pantaloni. Dar revenind la ale noastre, avantajul acestei piese vestimentare este că reîmprospătează eficient tenul, subliniind frumusețea ta naturală și făcând să arăți mult mai tânără din punct de vedere vizual.

Că investiția sa se recupereze, ea trebuie sa fie clasică (cămașă), de aia îți sugerăm să ignori versiunile oversize concepute în stil masculin și să atragi atenția asupra alegerii clasice, cu croială dreaptă și fără elemente decorative suplimentare, care se va îmbina ideal cu o fustă de blugi sau de piele și va arata foarte stilat și actual.

3. Fă rost de un palton elegant cu cordon

Acest articol vestimentar este perfect pentru extrasezon. Dincolo de utilitatea practică a acestuia, e greu să supraestimezi aspectul său foarte galant, fin și sofisticat, trăsături care inevitabil vor fi asociate cu femeia care-l poartă. Acest palton întinerește chipul, subliniază punctele forte ale siluetei, evidențiază talia și prelungește gâtul. Plus la asta e un element care nu își pierde niciodată din actualitate.

De asemenea, ai grijă ca materialul din care e confecționat paltonul să fie dens, de grosime moderată și să conțină lână, fiindcă un articol prea subțire nu va menține forma și va arăta ieftin și simplist.