7 legi scrise despre cum să nu devii o ,,mătușă”

– Despre sindromul „mătușa” nu vei găsi în nicio carte medicală. Cu toate că în viață reprezintă un fenomen des întâlnit așa cum sunt: starea de descurajare, nemulțumirea, oboseala, privirea seacă, lipsa unei dorințe sexuale și refuzul de a visa. Un fel de cocktail de negativitate de care suferă, din păcate, foarte mulți oameni …

Odată am început să am și eu câteva simptome de „mătușa”, în mine. Nu imediat. La început, ea „a intrat doar pentru un minut” dar în același timp puternic în „interiorul fetiței”.

Astfel, de nicăieri acea fetiță și-a luat angajamentul de o adevărată gospodină, a început să curățe, măture și să spele. Dar „fetița schimbată” nu a rezistat mult timp și astfel totul a revenit la normal, unde totul era simplu, ușor și distractiv.

Odată cu nașterea fiului, această ,,mătușă” a început să mă viziteze mai des, iar odată cu nașterea fiicei a rămas în mine definitiv. Și odată cu responsabilitatea și seriozitatea a adus și celelalte simptome: tristețe, melancolie, plictiseala, și kilograme în plus.

Astfel, am uitat când am intrat ultima oară într-un magazin cu lenjerie intimă, soțul a încetat să-mi mai facă complimente, iar prietenii nu mai treceau prin vizită. Până când într-o bună zi am simțit că viața devine insuportabilă, atunci mi-am vopsit părul într-un roșu aprins, mi-am luat o pereche de pantofi cu tocuri înalte și am alungat-o pe ,,mătușa”din mine.

În acel moment am notat 7 legi de luptă contra sindromului de ,,mătușă”:

Legea 1: Fă toate lucrurile cu ușurință și iubire
La fel cum zic și filosofii, ce e în interior, se reflectă în exterior. Dacă ești mulțumit de lumea din jurul tău și te bucuri de fiecare minut al vieții și starea ta va deveni alta, mai frumoasă, lumea va deveni mai fericită și mai bună.

Legea 2: Găsiți momente zilnice pentru a vă bucura de lucrurile mici din jurul vostru
E important să credeți că sunteți tânără indiferent de vârstă, numărul de copii sau prietenii cu care socializați.

Legea 3: Nu sunt datoare cu nimic nimănui 
Scăpați de simțul datoriei, sau că cineva vă e dator cu ceva. Faptul că ați gătit 3 ore pentru 5 feluri de mâncare, deși nu vă place să pierdeți atât de mult timp în bucătărie, luați în considerare faptul că nu v-a obligat nimeni să faceți atâtea feluri de mâncare, soțul și copii ar fi mâncat oricum ce-i puneți pe masă. Numai iubirea e capabilă de a gestiona totul!

Legea 4: Nu-mi pasă ce vor spune oamenii despre mine. Contează – ce cred eu despre mine
Trebuie să ai numai gânduri bune despre tine. Iar dacă altcineva crede altceva e problema lor. Încrederea în sine e un lucru de neprețuit, pe care mulți îl caută, puțini îl găsesc, doar cei care vor și au curajul să meargă până la capăt.

Legea 5: Da pentru tocuri înalte și ținute sexy, chiar și cu copii în brațe! 
Să nu uitați să arătați așa cum vă place și cât mai sexy în orice parte a zilei, mai ales pentru soțul dumneavoastră.

Legea 6: Misiune unei femei – să inspire bărbatul, nu să-l servească! 
Dacă știi să gătești și să speli nu înseamnă că ești idealul unui bărbat, ci să fii muza lui, sursa de inspirație zilnică, atunci vei deveni centrul de armonie a familiei.

Legea 7: Eu exist, și acest lucru e suficient pentru a fi fericită! 
O alta nu există și nu va fi niciodată! Toți suntem diferiți și în asta constă frumusețea existenței noastre! Așa că fii fericită și toată lumea din jurul tău se va schimba!