„ARICIUL” sau o istorie a a grijilor deșarte. Merită de citit!

Este o povestioară destinată celor mari, care merită a fi citită cu atenție. 

Tatăl avea 40 de ani, fiul său- 10 ani, iar ariciul- un mosorel de ace. Băiatul a adus ariciul acasă în căciula sa, a dat fuga la sofaua unde ședea tatăl, citind ziarul, și, neputând respira de fericire, a răbufnit:

– Tati, privește!

Tatăl, a analizat atent ariciul. Animăluțul era simpatic, cu un năsuc- mingiuță. Cu atât mai mult, tatăl susținea dragostea fiului față de animale.

-Minunat aricel, a zis tatăl. Chiar foarte simpatic! Unde l- ai găsit?

-Un baiat din ogradă mi l- a dat, a răspuns scurt băiatul.

-Ți- a făcut, deci, un cadou, continuă tatăl.

-Nuuuu! Noi am făcut schimb: el mie – ariciul, eu lui – un bilet, clar a răspuns băiatul.

-Ce fel de bilet?

-Un bilet de loterie, băiatul continuând să se joace cu ariciul. Tată, poate să- i dăm lăptic?

-Lasă tu lăpticul! De unde ai luat tu biletul de loterie? Tatăl devenise curios.

-L-am cumpărat, a răspuns copilul.

– De la cine?

-De la un domn, în stradă. El multe bilete de- acestea vindea. La doar treizeci de bani. Uite, tată, ariciul s- a ascuns sub sofa!

-Lasă tu ariciul acum!

Tatăl prinse a se enerva, a așezat băiatul lîngă sine și l-a luat la întrebări.

-Cum ai putut tu da biletul tău altcuiva? Dar dacă acel bilet era unul câștigător?

-Păi el era câștigător, zise băiatul calm, privind ariciul de pe podea.

-Asta cum iese, la o adică? Și fruntea tatălui se acoperi cu borboane de sudoare. Și care este câștigul?

-Doar un frigider, a zis băiatul zâmbind.

-Cum adică? Ce tot spui? Doar un frigider! De unde ai luat- o una ca asta?

-Cum de unde? Am verificat în ziar. Primele trei cifre au coincis, și celelalte tot…Chiar și seria e aceeași! Eu deja pot verifica! Eu sunt destul de mare, răspicat a zis băiatul.

-Destul de mare?! Tatăl a răcnit atât de tare, până și aricul înspăimântat  s-a rostogolit sub sofa. Te dai mare dar schimbi un frigider pe un arici?

-Eu doar m- am gândit, înspăimântat a îngăimat băiatul, m- am gândit că frigider noi avem deja, pe când arici- ba…

-Tacă- ți gura, a strigat din răsputeri tatăl. Cine e acel băiat? Unde este? Unde îl putem găsi?

-El trăiește în casa vecină, băiatul răbufni în hohot de plâns. Îl cheamă Adi…

-Să mergem! Să mergem cât mai repede, îndemnă tatăl luând cu palmele goale ariciul.

-Nu mă duc! Nu mă duc, prin lacrimi răspundea copilul. Eu vreau aricelul, nu vreau frigider!

-Mai repede! Să văd biletul înapoi și- ți cumpăr o sută de aricei!

-Nu, nu, nu vei cumpăra! Adi nu voia în ruptul capului să facă schimb, cu greu l- am convins.

-Fără vorbe!

Adi era un puști de vreo opt ani. El stătea în mijlocul ogrăzii, privind înspăimântat cum tatăl  ducea într- o mâină ariciul, iar cu alta își trăgea fiul de mânecă.

-Unde? Unde e biletul de loterie? Spune acum, banditule! Ia- ți dihania și întoarce- mi chiar acum biletul!

-Eu nu-l am, a zis Adi tremurând de frică.

-Dar unde este? Ce ai făcut cu el? L- ai vândut?

– Eu am confecționat un hulub din el, izbucni în plânset Adi.

-Nu plânge, nu plânge, tatăl încercă să- și recapete calmul. Și unde este acest hulub acum?

-El s-a oprit pe acel acoperiș deasupra scării, șopti Adi și arătă exact locul.

Tatăl scoase pardesiul și urcă pe acoperiș în grabă. Copii, de jos, îl priveau fascinați de curajul său. Tatăl ajunse hulubul de hârtie, care prinse a se umezi un pic. Ajuns jos, tatăl desfăcu dintr- o suflare biletul și mare i-a fost mirarea: biletul a fost tipărit doi ani în urmă.

-Tu când ai cumpărat acest bilet, a întrebat tatăl?

-Încă în clasa a doua, a zis băiatul.

-Dar când l- ai verificat?

-Ieri.

-E tiraj vechi, obosit a șoptit tatăl… Nu mai e valabil…

-Ei și ce? În schimb toate ciferele coincid…

Tatăl, tăcut, s- a așezat pe o bancă. Inima îi bătea gata să- i sară din piept, în fața ochilor îi pluteau cercuri oranj… El lăsă să- i cadă greu capul.

-Tati, spuse liniștit băiatul, apropiindu-se, nu te indispune. Adi spune că oricum ne lasă nouă aricelul…

-Mulțumesc, mulțumesc, Adi…ești un băiat bun…

Tatăl s- a ridicat și cu pași greoi a pornit spre casă.

Dintr- odata tatăl simți o tristețe enormă copleșindu-l. El a înțeles că deja niciodată nu se vor mai întoarce acele timpuri fericite și naive, când cu bună inimă schimbi un frigider pentru un ARICI.