Cât este de important să fii imperfect

”Rușinea este o adevărată epidemie în cultura noastră” – consideră cercetătoarea Bren Brown, care analizează relațiile interumane.

Ea a reușit să coincidă, că principala problemă care stă la baza interacțiunilor umane, este vulnerabilitatea și incapacitatea de a accepta propria imperfecțiune – singurul lucru care ne face unici pe fiecare din noi.

Primii zece ani, Bren a lucrat printre lucrătorii sociali și a făcut carieră în această sferă. Într-o bună zi la locul unde lucra, a venit un profesor și a spus: ”Țineți minte: tot ce nu poate fi măsurat, nu există”. Ea s-a mirat, căci noi toți ne-am deprins cu ideea că viața este un haos. Majoritatea oamenilor care o înconjurau pur și simplu încercau să îndrăgească viața așa cum era, Bren însă mereu tindea să o ordoneze și să o aranjeze pe policioare în cutiuțe frumoase. De atunci a început să cerceteze una din cele mai încurcate teme, să înțeleagă esența și să o transmită celorlalți. Ea a ales relațiile interumane. Deoarece, fiind zece ani asistent social, a început să înțeleagă destul de bine, că oamenii sunt ținta și sensul vieții noastre.

”Eu urăsc vulnerabilitatea în oameni. Eu începusem să o analizez, să înțeleg în ce constă ea și să o corectez. În decursul a cinci ani, am primit mii de istorii și sute de interviuri, pentru a găsi răspunsul”.

Știi, se întâmplă ca atunci când vii la șeful tău, și el îți spune: ”Iată 37 de lucruri în care ești cel mai bun, și iată mai este un lucru, la care mai ai de lucrat”. Și tot ce rămâne în capul tău – acea imperfecțiune. Lucrul lui Bren arăta cam asemeni. Când ea îi întreba pe oameni despre dragoste, ei povesteau despre nefericirile în dragoste. Când întreba de afecțiune, ei istoriseau cele mai dureroase despărțiri. Întrebând de apropiere, primea drept răspuns istorii de pierderi. Foarte rapid, după 6 săptămâni de cercetări, ea a înțeles că vina tuturor acestor incertitudini o reprezintă – rușinea. Noi cu toții ne temem că nu suntem destul de frumoși, bogați sau buni pentru relații interumane adecvate. Acest simț global este absent doar la acei oameni care pur și simplu nu-s capabili de nimic.

1618855-r3l8t8d-650-2412435_original1

Bren a scris o carte cu referire la teoria sa, dar ceva nu era în ordine. Dacă e să divizăm toți oameni intervievați, în cei care într-adevăr se socot utili și doriți, și cei care încontinuu se luptă pentru acest simț, atunci, între ei există doar o singură deosebire. Unii pur și simplu cred că sunt demni de acest simț iar ceilalți nu. Ceea ce ne desparte pe noi de iubire și înțelegere – frica de a nu fi înțeleși. A decis că cu acest detaliu trebuie să se lămurească mai detaliat, deci, și-a continuat cercetările.

A luat o mapă frumoasă, atent a cusut acolo toate filele și s-a pus pe gânduri, cum să-i numească pe toți cei fericiți, care sunt mulțumiți de viața lor. Primul lucru care i-a venit în cap a fost ”sincerii”. Aceștia erau oameni sinceri care trăiau cu simțul propriei importanțe. Cu alte cuvinte, acești oameni aveau destul curaj să fie imperfecți. Ei se mulțumeau cu totul, deoarece au avut curaj să se dezică de închipuirea faptului cum ar trebui să fie.

Acești oameni mai aveau ceva în comun. Ei vorbeau despre faptul că trebuie să poți primul să spui: ”te iubesc”, că trebuie să poți acționa, atunci când nu ai nici o garanție a reușitei, despre faptul cum să stai liniștit și să aștepți sunetul medicului, după o investigație serioasă. Ei erau gata să se dea întru totul relației care poate să nu reușească, mai mult ca atât, considerau aceasta – o condiție necesară. Se adeverea că vulnerabilitatea nu este o slăbiciune, ci o expunere la risc emoțional, o imprevizibilitate și ea umple viața noastră cu energie în fiecare zi. Analizând această temă câțiva ani, am ajuns la concluzia: ”capacitatea de a nu ascunde propriile neajunsuri și de a fi sinceri – este cel mai exact instrument pentru măsurarea curajului nostru”.

1618805-r3l8t8d-650-2540106_original1

Cercetătoarea noastră s-a reîntors la analize, de data aceasta în centrul atenției sale au căzut deciziile pe care le iau oamenii fericiți și ce fac ei cu neajunsurile lor. Ea a publicat în Facebook următoarea întrebare: ”ce îi face pe oameni să se considere vulnerabili?”, timp de o oră s-au adunat peste 150 de răspunsuri. În lista răspunsurilor erau și acestea: să-l rogi pe soț să aibă grijă de tine când ești bolnavă, să manifest inițiativa în sex, să concediezi lucrătorii, să angajezi lucrători, să inviți pe cineva la o întâlnire, să asculți diagnoza medicului… Trăim într-o lume vulnerabilă. Atunci când inhibăm careva emoții în noi, împreună cu ele noi le inhibăm și pe altele: mulțumirea, fericirea și bucuria.

”Rușinea este o adevărată epidemie în cultura noastră, pentru ca să ne lecuim de ea și să găsim drumul înapoi – unul către celălalt, noi trebuie să înțelegem cum ea ne influențează, și ce ne impune să facem”.

Iată câteva lucruri la care ar trebui să atragem atenția și să ne gândim:

-Noi facem ca lucrurile indefinite să devină definite. Cu cât suntem mai strașnici, cu atât mai vulnerabili suntem, și de la aceasta ne este și mai rău.

-Noi mereu încercăm să îmbunătățim viața noastră. Dar în linii generale noi nu ne preocupăm de ceea ce într-adevăr trebuie. Sper foarte mult, că peste sute de ani oamenii vor privi toate astea cu mirare.

-Cu disperare ne apărăm copiii. Hai să vorbim despre cum ne atârnăm față de copiii noștri. Ei apar în această lume fiind programați la luptă. Sarcina noastră nu constă în ceea ca să-i luăm în brațe, să-i îmbrăcăm frumos și să-i urmărim ca în viața lor ideală să joace bine tenis, și să frecventeze tot felul de cercuri. Nu, noi trebui să-i privim în ochi și să le spunem: ”Tu ești așa cum ești tu”. Dacă măcar o generație de copii ar fi educați după acest principiu, atunci, majoritatea problemelor actuale ar fi dispărut de pe fața Pământului.

13735660-r3l8t8d-650-gvozdi1

Noi ne prefacem, că acțiunile noastre nu-i influențează pe oamenii ce ne înconjoară. Noi facem acest lucru în viața personală și la servici. Când luăm un credit, când încheierea unui contract eșuează, când în mare se revarsă petrolul, noi preferăm să creăm impresia că nu avem nici o vină. Dar aceasta nu-i așa. Când asemenea lucruri se întâmplă, îmi vine să le spun corporațiilor: ”Băieți, noi nu trăim prima zi. Noi ne-am deprins cu multe. Noi pur și simplu vrem ca să încetați scamatoriile și să ne spuneți în fața: ”Ne cerem iertare. Vom repara totul” ”.

Antidotul rușine-i –  compasiunea. Atunci când suferim, cei mai puternici oameni care sunt alături de noi trebuie să aibă curajul să ne spună: ”Te înțeleg prietene”. Dacă noi dorim să găsim calea unul spre celălalt, atunci, acest drum este compătimirea. Și chiar dacă te vei apropia la maximum de starea ta ideală, se va adeveri că atunci când ieși pe arena vieții, oamenii defapt nu doresc să lupte cu tine. Oamenii doresc să te privească în ochi și să vadă in ei compasiune

 

Sursa inspirației: ADME