Clienta cu numărul 100

Mi s-a rupt o unghie.

Nu e mare lucru, însă îmi strică dispoziția. Femeile mă înțeleg.

Ziua de azi parcă nu merge deloc: curățătoria nu a reușit să-mi returneze rochia de care aveam nevoie seara, la reparație nu mi-am găsit pantofii mei iubiți, și acum această unghie.

Ești supărat pe mine, Universule?

Am intrat în mall pentru a lua o cafea și, totodată, am intrat într-un salon de manichiură. Zic, fetelor – o unghie, durere și necaz, doar zece minute, vă rog, salvați-mă.

Și acum stau, beau cafea și îmi repar unghia.

Observ cum o bunicuță se apropie de administrator. Așa, îngrijită la chip.

Îmbrăcat modest, dar cu gust. Cu o eșarfă în culoarea beretei.

Întreabă:

– O manichiură costă 299 de ruble?

– Da.

– Cu tot cu acoperire?

– Nu.

Bunica s-a îndepărtat și stătea acolo; se gândea.

Este destul de evident: ea are doar 300 de ruble. Și un milion de nevoi pe care le poate satisface cu aceste 300 de ruble. Dar ea nu este o bunică.

Ea este femeie. Iar o femeie vrea să aibă mâinile îngrijite. La orice vârstă. Se duce din nou la administrator.

– Acoperirea costă 50 de ruble?

– Nu, 220.

– Două sute douăzeci? – speriată, bunica s-a retras .

Nu, bugetul ei nu ajunge nicidecum la 500 de ruble.

Cu un aer hotărât, își aranjează pălăria și se îndepărtează, ținându-și haina strâns lipită de corp.

Cât de umilitoare este sărăcia. Cât de enervant este când trebuie să alegi între nevoie și necesitate. Când să te răsfeți este o risipă neprevăzută a bugetului, un hău, pe care apoi nu știi cum să-l reacoperi.

Dar, totuși, femeie. Femeia trăiește în interior. Ea vrea plăceri simple, pământești, cum ar fi unghii curate în formă de măslină, vrea să-i placă ce vede în oglindă, vrea să fie frumoasă. Nu pentru a părea o femeie, ci pentru a se simți una.

Femeile nu au vârstă, ele au o stare de spirit. Ori e stare primăvăratică, ori nu.

Iată bunicii de aici nu i-au ajuns 500 de ruble pentru a se simți în plină primăvară spirituală. Cum se poate așa ceva???

Mâna mea o ține stilista de manichiură, Gulia. Iartă-mă, Gulia, acum o să-ți stric opera de artă, dar…

Mă ridic și alerg repede după bunicuță, adică după Femeie.

Pentru Fe-me-ie!!!

– Aștepați, așteptați! Nu plecați!

Ea se întoarce confuză.

– Să mergem, să mergem la o manichiură, – o îmbrățișez pe după umeri și o întorc spre salon.

– Cine ești tu? – se sperie bunica.

– Eu? Sunt nimeni. Zână manichiură. Hai să ne vopsim unghiile!

– Mie nu îmi ajung bani pentru o manichiură completă.

– Gata, gata. Astăzi ei au promoție. Fiecare al 100-lea client primește o manichiură cadou. cu tot cu acoperire!

– Și eu sunt clientul 100?

– Sigur! 100! Clientul cel mai 100 din lume.

Bunica mă însoțește ezitând spre administrator.

–  Chiar primesc o manichiură cadou? – ea așa și nu putea să creadă ce aude.

Stau chiar în spatele bunicii, îi arăt administratorului banii și fac cu ochiul.

Lena, administratorul a înțeles imediat.

– Da, așa e. Pur și simplu nu mi-am dat seama imediat. Intră pentru o manichiură. Acoperită!

– Ah, nu am câștigat nimic în viața mea, murmură bunica mea, radiind de fericire.

Stilistele au văzut scena, ne zâmbesc și îi spun bunicuței:

– Ei, alegeți, cine vreți să vă facă manichiura?

Bunica așa și nu poate să creadă ceea ce se întâmplă:

– Fetelor, dragă, dar nu-mi pasă. Oricine pentru mine. Ei, eu nu văd bine, îmi fac singura manichiură, dar am vrut și eu odată… și uite ce noroc!

În cele din urmă, se așează la cel mai apropiat stilist, iar administratorul Lena vine din spate și spune:

– Am uitat să spun că veți primi cadou terapie cu parafină pentru mâini – și se uită cu subînțeles la stilist.

– Am înțeles, – fata aprobă, zâmbește și începe să lucreze.

Bunica s-a topit complet. Aproape plânge.

Facem un schimb de priviri cu administratorul Lena. Îi arăt degetul mare în sus. Râde și flutură din mână. Adică, e o nimica toată.

În jur s-a ridicat semnificativ gradul de pozitivitate. Mirosea a primăvară.

Și cafeaua e gustoasă. Și fetele – frumoase. Și viața e minunată.

Ei, și dă-le încolo de rochia mea de dimineață, și de pantofi. Înseamnă, că așa trebuie să fie. Poate nu voi arăta cel mai elegant deseară, în schimb mă voi simți cel mai bine.

Mă întorc la Gulia mea.

– Eh, te rog să mă ierți.

– Vai, dar ce vorbești, eu parcă am fost martora unui film, – se amuză Gulia.

Eu mă gândesc la faptul că vreau să fiu femeie întotdeauna.

Da, exact, trebuie anume ”să vrei”.

Vreau ca această nevoie să nu se epuizeze – nevoia de a te plăcea pe tine însuți. Nevoia de primăvară. Nevoia de dragoste.

Să-ți placă ceea ce vezi în oglindă este minunat.

Să tai legumele pentru salată, având unghiile îngrijite – este minunat.

Să te simți frumoasă în ciuda ridurilor – este minunat.

Primesc un SMS pe telefon. O publicație care a tipărit recent articolul meu a anunțat că am câștigat o redevență. Iar suma indicată este egală cu cadoul meu pentru bunicuță.

Îi arăt și Guliei SMS-ul. Ea râde și spune:

– Ei, wow! Bumerang! Binele revine întotdeauna.

Zâmbesc. Simt cum Universul mă mângâie pe cap și îmi laudă fapta. Iar eu mă bucur și de vin instant mai frumoasă.

El vede totul, doar, Universul ăsta al nostru. Și reacționează întotdeauna când trebuie. Iar azi Universul se bucură foarte mult pentru bunicuța mea. Adică, pentru ”Femeia mea”. Și se bucură împreună cu noi de primăvara lăuntrică.

În imagine este eroina postării. Când i-am cerut permisiunea să-i fac o fotografie, ea a spus: ”vai, nici măcar nu mi-am vopsit buzele…”.

Femeie, cum am spus, o Adevărată Femeie.