Copii mai răi ca părinții

M-a invitat la el acasă: „Îți voi face cunoștință cu familia mea. Acolo și vom desfășura interviul. ” Desigur, am fost de acord cu bucurie. Este întotdeauna interesant să comunici cu ”eroul interviului” în zona sa de confort și nu într-o sală de ședințe cu pereții albi. De data aceasta interlocutorul meu a fost un mare investitor, un om din liga principală de afaceri.

Vin. Casa mare. Living imens, masă rotundă cu fructe, ferestre mari. O soție prietenoasă. Gazda îmi oferă cu amabilitate un scaun ușor, îi cere menajerei să ne facă o cafea.

Începem interviul când în sufragerie apare o fetiță de vreo opt ani, într-o rochie roz. Fiica. Trece fără să se uite la mine, îl întreabă pe tata când vor merge la magazin. Zâmbește: „Lika, fă cunoștință, acesta este Alexei, un jurnalist”.

Lika nici măcar nu se uită în direcția mea, își repetă întrebarea despre magazin. Tata-investitor este puțin jenat: „Lika! Salutați oaspetele!”

Lika îmi aruncă o privire dezinvoltă și pleacă în liniște. Fără ca măcar să dea din cap. Tata își cere scuze pentru fiica sa: „Nu, ea este în general foarte cuminte, pur și simplu acum nu știu de ce nu are chef…”

Ha! Dragă tată, nu este vorba despre chef. Este despre faptul este că ea percepe lumea din jurul ei ca pe niște slugi. Cu excepția părinților și a prietenilor lor bogați. Să acorzi atenție personalului de serviciu e neplăcut, se pare, aceștia sunt oameni fără valoare care vă stau în cale. Și eu, jurnalist, pentru ea sunt cam la fel ca menajera care servește masa sau îngrijitorul câinelui ei.

Aroganta Lika nu este doar o teribilă excepție. Am văzut destui copii. Lumea întreagă pentru ei este praf pe roțile mașinii Bugatti ale tatălui lor. Intră într-un butic parizian cu o expresie pe față, de parcă ar mirosi urât.. Și asistenții se învârt să le facă pe plac, iar acești copii aproape le dau cu piciorul.

Acești copii se comportă astfel și cu profesorii. Sunt aduși la școală cu mașini mari și tot cu astea sunt luați. Principala lor problemă la școală este să poarte blugi mai cool decât colegul de clasă. Și lăsați-l pe prostul profesor să mormăie ceva, până la urmă, părinții vor angaja profesori acasă, totul va fi sooper.

Mulți dintre acești copii sunt niște monștri lde a o vârstă fragedă. Care nu cunosc nici un fel de refuz, care vor fi isterici din orice motiv, care nu sunt capabili să-și toarne nici măcar un pahar cu apă. Nu, nu exagerez. Am vorbit cu profesori care lucrează cu acești copii. Ideea este că mulți părinți vor să-și trimită odraselele să studieze în străinătate, de exemplu, la un colegiu englezesc prestigios. Iar acolo nu există guvernante și servitori. Copilul are nevoie de adaptare la condiții „extreme”. Apoi angajează mentori speciali. Și anume ei mi-au spus că acești copii nu sunt capabili să-și toarne nici măcar niște apă. Sunt ca meduzele în haine scumpe; meduze foarte obraznice și capricioase.

Am fost de multe ori în, scuzați expresia, în sate de elită. Acolo, niciun copil nu se joacă de-ascunselea sau alte jocuri în aer liber. Ei stau în spatele gardurilor uriașe. Nu comunică între ei – doar cu paznicii, șoferii, guvernantele. Și cum să nu să crească niște aroganți?

Părinții lor – sunt oameni normali și sănătoși. Aproape toți au avut copilării obișnuite, se jucau în curți și au primit note de 2 la școală. Ei, desigur, sunt acum milionari și privesc lumea din jurul lor cu un mic dispreț de la fereastra mașinii Bentley, dar totuși sunt capabili să comunice, să zâmbească, chiar să fie fermecători. Însă copiii lor sunt deja monștri cu drepturi depline. Da, bineînțeles că au fost crescuți așa. Desigur, părinții sunt de vină. Cine a vrut să „îngrădească”, „să protejeze” și toate astea. Ei bine, ăsta e rezultatul protecției. Felicitări.

A crescut o întreagă generație de meduze capricioase. Nu știu să facă nimic, nu vor să facă nimic, oricum toate întrebările lor vor fi rezolvate. Vor doar un singur lucru – să participe la bârfe și să gestioneze un blog, în care să spună cu o voce de pasăre cât de obosiți sunt la cumpărături și că pe azi îi așteaptă încă un masaj, îngrozitor, sărmanii de ei.

Tata va găsi cu siguranță un loc pentru un fiul său drag în Gazprom sau Rosneft, unde sarcina principală este să bea whisky bun cu superiorii săi. Și îi va oferi fiicei sale un salon de înfrumusețare și o altă casă cu piscină în Miami. – Trăiește, fiică, bucură-te! Chiar și pe Lika, care m-a privit de parcă aș fi un covor murdar, o așteaptă o viață foarte frumoasă.

La ei totul va merge ca pe unt. Sunt doar monștri. Sunt din ce în ce mai mulți. Și acesta nu este un film, nu e un thriller, cuvintele „the end” nu vor apărea. Este realitate.