Coroana celibatului: mai bine te mai speli!

95% din cazuri de adesări la ghicitoare privesc viața personală a oamenilor. Iar în 90% din cazuri, privesc subiectul – de ce eu n-am pe nimeeeeni (a se citi cu disperare).

Păi, pentru că te speli prea rar, miroși a haine nespălate și trebuie să-ți înălbești dinții.

Nu, eu nu pot să spun toate astea. Oftez adânc, aprind lumânări, pun fața de masă pentru ghicit și iau cel mai gras și mai impresionant pachet de cărți de Tarot – creează tot timpul un efect puternic.

Le amestec, le învârt… Alinierea confirmă, de fapt, prima impresie despre client – ”că ești proastă, de asta” spune Nebunul din Arcana Majoră. Bolurile și pentaculele inversate cu cele însoțitoare indică faptul că în viața personală totul nu este doar plictisitor, dar încă și cu un minus, nici bani n-are. La femei, acest lucru este în general conectat – aspectul, starea sufletească și banii. Bărbatul este opțional.

– La tine, – zic, – nu e coroana celibatului. Văd că ai avut cel puțin două relații, dintre care, una serioasă.

Femeia dă intens din cap. Păi, evident că dai din cap la 35 de ani. Nu mai ești fetiță, sigur ai avut pe cineva.

– Totuși, cu timpul, parcă ți-ai schimbat brusc calea inițială… sunt niște fragmente de drum străin în destinul tău. Și ai o prietenă, așa, blondă (cine la 35 de ani nu are o blondă ca prietenă, care îți compensează timpul liber, în loc de bărbat?), știi, dacă ai schimba anturajul social, rezultatele nu ar întârzia să apară.

Mă uit la cărți. Ei bine, are o opțiune acolo, cam nenorocită, dar e o opțiune. Trebuie să-și ridice cumva stima de sine. Off, dar aspectul …

– Veronica, – zic atent, – hai să ne ocupăm de aura ta negativă.

Veronica este deja fascinată atât de potențiala viitoare relație, cât și de prietena ei blondă; e fascinată de atenția și implicarea mea – ar fi încântată și de atenția unei pisici, dar aici tocmai o persoană își pierde vremea cu ea.

– Ascultă, – respir fragmentat, – trebuie să ții cont de îndepărtarea negativismului din viața ta. În cazul tău, eu văd asta după aură, e mai bine să folosești apă, în loc de foc. – Veronica e atât de fascinată, încât e gata să-și facă și niște însemnări, – Urmează următoarele sfaturi, – continui eu. – În fiecare zi, pe cât posibil <bla bla, înțeleg totul, nimeni nu are timp, este greu, obosiml>, în fiecare zi să îmbraci haine diferite și să speli hainele de ieri nu numai cu săpun, ci și cu sare – asta va elimina negativismul.

Și tu încearcă să te clătești cu sare, dușul te va ajuta în acest sens – caut în dulap, scot o cutie de cafea, în care am niște tinctură de pelin și celidină. <și într-adevăr alungă spiritele rele și ajută la purificarea minte-corp, așa că cel puțin se va spăla>. Nu uita să te speli după cu apă caldă, zic eu, cu săpun. Și, de asemenea, ar trebui să te tunzi <părul ți-e ars, ca la o vrăjitoare, și încă e și murdar, dar nu po să zic asta, mă întorc la spiritism>, toate gândurile voastre negative <bla-bla-bla> sunt acumulate acolo. Du-te la salon, vopsește-ți părul <aici e important să facă ceva cu capul ei, orice>.

Și neapărat revină peste o lună, îți voi face o sticlă magică pentru noroc în dragoste <îi arăt o mostră>.

Doamna ascultă, dă din cap, șterge o lacrimă. Este gata să facă orice, doar să-i meargă bine. Nu pot să-i promit un prinț, dar cel puțin bărbații vor înceta să se ferească de ea.

O lună mai târziu, o femeie relativ normală stă în fața mea. Sarea i-a uscat punctele negre pe umeri, iar schimbul zilnic de haine a funcționat. Coafura a devenit mai ok  – deși făcută într-un salon ieftin, iar vopseaua nu este cea mai bună, dar este suficient.

– Ah, vă mulțumesc atât de mult, atât de mult. Cât vă datorez pentru sticluță?

<și cât îmi datorezi … 53 de lei – bere neagră, trei linguri de sare, o cheie de suvenir, o pereche de șireturi pentru gâtul sticlei, ierburi am luat astă vară de la gunoi. Această sticlă e o nimica toată>.

– Îmi datorezi 100 de lei.

– Vai, pot să îi spun și prietenei mele despre dumneavoastră?

<Desigur că poță, o voi spăl… ajuta și pe ea întru găsirea unui prinț>.

Trei luni mai târziu, în timpul unei vizite de control, Veronica vorbește entuziasmată despre iubitul ei de la serviciu. Dau din cap cu autoritate. Principalul lucru este să nu se oprească din a se spăla, îmi zic în gând cu speranță. Dar aici mizez pe noile prietene pe care și le-a făcut, abandonându-le pe vechile nespăla… tovarășe.

Și cam asta e toată vrăjitoria.