Scenariu de familie

Când mama a făcut cunoștință cu soțul meu, am avut impresia că are o schimbare tectonică în craniu. Se pare că există bărbați care spun: noi, și nu eu, am cumpărat casa, noi, nu tu, trebuie să spălăm podeaua, avem vase murdare în chiuvetă, și ai vase murdare.

Întâlnirea cu soacra nu a fost deloc mai ușoară pentru mama.

Chiar în momentul în care mama mea se grăbea deja să sărute mâinile soacrei în semn de recunoștință pentru faptul că „fiica ei nefericită s-a măritat în cele din urmă”, soacra mi-a rugat să traduc pentru mamă din engleză:

– O, ce noroc a avut fiul nostru că a tras lozul câștigător privind fiica dumneavoastră: nu e doar inteligentă, ci și atât de frumoasă!

Mama a început să gâfâie și să gesticuleze puternic.

– Ce-i cu mama? – se îngrijorează soacra.

– Ce-i cu tine, mamă? I-am tradus din engleză.

– Este foarte neobișnuit pentru mine să aud ceva de la soacra mea despre nora ei, a bâlbâit mama, încă în stare de șoc.

Acum mulți ani, când tatăl meu a dus-o pe mama să facă cunoștință cu mama lui, aceasta din urmă a spus:

– De unde ai dezgropat-o pe tărcata asta? Pentru ce îți trebuie ea ție?

Și mama a auzit-o. Ea era roșcată și avea pistrui. Pistruii erau chiar  și pe buzele ei, dar și așa era incredibil de frumoasă. Dar ea nu știa că este frumoasă: „Nu poți spune unei fete că este frumoasă, ca nu cumva să crească o desfrânată.”.

Mama a încercat foarte mult să intre în grațiile soacrei ei: a muncit din greu în grădină, a ridicat doi saci de cartofi în loc de unul, a spălat în fiecare zi podelele din casă cu apă rece ca gheața de la fântână, a preluat complet bucătăria, dar Baba Liuba a rămas regina zăpezii: tărcată și tărcată, deprecierea ei era de neclintit.

Apoi, mama mea „tărcată” a avut grijă de soacră în micul nostru apartament din Kiev. Însă Regina zăpezii a murit fără să spună măcar un mulțumesc norei sale ”tărcate”.

Este bine că scenariile de familie pot și trebuie să fie rescrise. În majoritatea cazurilor, prin sânge și lacrimi, sub jugul unui sentiment covârșitor de vinovăție, că „te duci împotriva neamului tău”, dar ele pot și trebuie rescrise.

Mi-au trebuit mulți ani și mult efort să rescriu rolurile feminine în scenariul de neamului meu. Roluri ale fetelor simple, care au avut un început de neinvidiat: fără pașaport și fără data exactă a nașterii. Mama, care crede că valoarea unei femei este în câte pungi poate încărca pe umeri. Bunica, care a devenit regina zăpezii pentru a supraviețui.

Uneori îmi pare rău: de cât timp mă învârt, parcă tot e în zadar. Dar când mă uit la fiica mea, înțeleg că, totuși, am reușit ceva. Căci fiica mea a avut un început complet diferit. Și acesta este, poate, cel mai bun lucru pe care l-aș putea face pentru ea. Să o iubesc necondiționat și să-i spun mereu despre asta.

Din cauza carantinei, mă văd acum mai rar cu mama Jerry (acesta este numele soacrei). Ultima dată când ne-am văzut a fost de Ziua Mamei. S-a îndreptat spre mine în scaunul cu rotile, mi-a cerut să mă aplec spre ea și a spus în liniște ca nimeni să nu audă: mulțumesc pentru dragostea ta față de fiul meu.

Iar eu i-am răspuns cu zâmbet: el e ușor de iubit.

Nu cu mult timp în urmă, o femeie de felul meu era apreciată după câte tone de cartofi putea purta pe umeri. Astăzi este apreciată pentru câte tone de dragoste e capabilă să o ofere.