Top 10 cele mai mici state din lume, despre care n-ai învățat la geografie

În lume există peste 200 de țări, unele arhicunoscute, altele de care ai auzit cel puțin o dată, dar și din acelea pe care nu le cunoaște mai nimeni. Să știi, că există state la fel de mari ca un oraș sau chiar un sat. Unde se află ele și cum se numesc, aflăm în cele urmează.

Palau

mic1

Este o țară din Oceanul Pacific care e compusă din peste 300 de insule de diverse mărimi. Acesta este un colțișor de rai cunoscut pentru pădurile tropicale pline de specii rare de plante și animale. În aceste zone se întâlnesc 130 de tipuri de rechini care sunt pe cale de dispariție. Un obiectiv turistic al acestei țări este și lacul cu circa 2 milioane de meduze.

Niue

mic2

La fel, este o țară insulară din Oceanul Pacific care supraviețuiește din subvențiile Noii Zeelande. Aici nu există întreprinderi și nici turismul nu este dezvoltat, în schimb există un aeroport și un supermarket.

Sfântul Kitts și Nevis

mic3

Federația Sfântul Kitts și Nevis este o țară din Caraibe, formată din 2 insule cu aceste denumiri. În mare parte această țară supraviețuiește din contul „vânzărilor” de cetățenii. Astfel, cetățean al acestui stat poate deveni o persoană care investește în business-ul cu zahăr minim 250 de mii de dolari sau cel care își cumpără un imobil de peste 400 mii de dolari.

Principatul Hutt River

mic4

Este o țară virtuală, în componența Australiei, a cărei independență nu este recunoscută. De facto, această regiune aparține unei dinastii de fermieri. Turiștii spun că în mai multe colțuri ale țării sunt ridicate monumentele acestora.

Tuvalu

mic5

Este o țară insulară situată undeva între Australia și Hawaii. Pe lângă faptul că este una dintre cele mai mici țări, aceasta este și una dintre cele mai sărace. Unicul venit semnficativ pe care îl are țara este cel din drepturile de autor asupra domain-ului pentru internet „.tv”.

Nauru

mic6

Este o țară insulară, aflată în Pacificul de Sud. Este cel mai mic stat din lume cu aproximativ 40 km de drumuri, motiv din care transport public nici nu există. Din punct de vedere ecologic, țara este foarte afectată, de aceea turiștii nu o vizitează. Statisticile mai arată, că un procent însemnat din populația acestei țări suferă de obezitate.

Principatul Seborga

mic7

Este un stat-sat din Italia, nerecunoscut de nimeni. Se află la granița cu Franța, are un principe și o armată formată din 3 persoane: Ministrul Apărării și doi grăniceri.

Republica Molossia

mic8

Este un stat virtual pe teritoriul Nevadei (SUA). Populația lui este alcătuită dintr-o familie cu 7 membri, 3 câini, o pisică și un iepure. Indiferent de acest fapt, statul are propriul imn, flag, pașapoarte și propriile legi. Recent, Molossia a împlinit 40 de ani.

Ordinul Maltei

mic9

Este o țară similară Vaticanului, situată în 3 clădiri, 2 aflate în Roma și una în Malta. Chiar și așa, statul are propria valută, marcă, site, numere automobilistice și pașapoarte. Aceasta este unica țară în care limba oficială este latina.

Sealand

mic10

Cuprinde o platformă marină, situată la circa 10 km de Marea Britanie. „Statul” este condus de un principe autodeclarat, iar alte titluri precum cel de baron sau duce pot fi cumpărate cu câteva sute de lire chiar de site-ul oficial al acesteia.

Sursa