
Acea spusă „de la o luni” ne este bine cunoscută. Mulți dintre noi „începând de luni” vom începe o nouă viață, vom merge la sport, vom face o cură de slăbire, doar că această zi de luni întârzie sau uită să vină. Și așa trec săptămâni, luni în amânare, când nu ne decidem să ne realizăm scopurile. Alteori, ne punem bine pe treabă, facem totul cu insistență, facem sport ore în șir, pentru ca apoi să aruncăm tot efortul nostru în neantul așteptării. Elementar, ne dezicem de cele vrute anterior. De ce așa?
Spiritul KAIZEN sau Principiul unui minut.
Potrivit căruia orice lucru care l- ai face, l- ai putea face și mai bine. În jurul acestei concepții japoneze este construită o întreagă filozofie de business și o bună practică pentru viață. Cuvântul „KAIZEN” este o îmbinare dintre „KAI” („SCHIMBARE”) și „DZEN” („ÎNȚELEPCIUNE”). Autorul acestei tactici este Masaaki Imai. Esența acestei metode rezidă în aceea că omul face un anumit lucru exact un minut, zi de zi, la aceeași oră. 1 MINUT- o nimica toată, nici nu reușești să obosești, să te plictisești. Făcând PAȘI MICI, te perfecționezi și ajungi să culegi MARI REZULTATE.
Astfel, surmontezi neîncrederea în sine, te eliberezi de sentimentul de neputință, de vină care induc spre anxietate, dar începi chiar să simți un succes. Să știi, victoria asupra sine însuși,este cea mai mare victorie! Simțind acest spirit al reușitei din acel 1 minut, vei simți acel impuls de a majora timpul, de a perfecționa ceea ce faci. Așa arată progresul.
Pentru occidentali această metodă ar părea neeficace, convinși fiind că lucrurile mari se fac cu eforturi mari și mult timp. Se trece cu vederea faptul că un astfel de efort poate sfărâma moralul omului și lucrul să devină nerezultativ.
Deci, principiul 1 minut poate fi rezumat la 3 cuvinte: treptat, permanent, perfecționare.
Stabiliți prioritățile, construiți scopurile, găsiți dorință, apoi adăugați un minut de lucru și rezultatele vor apărea cu siguranță. Testat de japonezi. Calitate garantată.