Aceasta s- a întâmplat. Nicicând nu m- am gândit că asta mi se poate întâmpla chiar mie. Asta e LOGIC UMANĂ: orice se poate întâmpla oricui, oricând, oriunde, numai mie NU! Dar viața îți oferă surprize și experiențe variate.
Totul era ca la toți: soția- în concediu, copilul- la bunei, eu- într- o deplasare care s- a sfârșit mai repede decât era preconizat. Sosind acasă, am găsit soția dormind, dar nu singură. Am încremenit…de grijă a nu deranja acest cuplu atât de liniștit în patul meu. Inima parcă mi s-a rupt din loc și s-a pierdut. Am simțit un vacuum lăuntric. Un gol imens. Nu am mai putut respira. Nu mai eram EU.
I-am lăsat să- și continue somnul, am făcut o poză pentru o lungă amintire și am plecat.
5 ani de viață comună. Un fiu pe car eîl adorăm. Cum așa? Ce- i de făcut? Parcă aș trăi un teatru al absurdului.
Privesc pe geam, la bucătărie, și doar un singur gând: cum de trăit mai departe?
